Era seara tarziu si incepuse sa ploua...o ploaie rece ca de toamna care imi accentua starea de tristete si singuratate desi nu eram singur. Pe alee mai erau inca cel putin o suta de tei ca si mine. Incepusem sa ma gandesc la primavara trecuta, la clipele de fericire cand ii vedeam pe copii alergand in jurul meu, la cei ce se opreau sa citeasca pe banca de sub ramurile mele...picasem in visare. Apa curgea necontenit din cer...si cu toate astea un tanar intra in parc. Se opri si se uita mirat spre crengile mele uscate si se rezema cu spatele de tulpina mea uda. Nu spuse nimic. Statea in ploaie si astepta...nu se stie ce. Apoi si-a sprijinit tampla de mine si a ramas nemiscat cateva minute. Am simtit cum prind viata, cum ploaia care mi se scurge printre crengi imi da putere, cum gandurile mele se contopesc cu ale lui, cum sufletul lui vibreaza si imi da speranta.
Tanarul a plecat. Ploaia s-a oprit. O noua zi a inceput. Soarele imi incalzea acum ramurile uscate si primul mugure a aparut ca prin minune. In curand a mai aparut inca unul si inca unul. Apoi florile mele parfumate incantau narile tinerilor indragostiti care se opreau pe banca de langa mine. Radeam si imi coboram ramurile spre cei ce isi intindeau mainile sa apuce o floare, le mangaiam fruntile celor ce imi cautau umbra in zilele toride de vara. In timpul asta, tanarul nu contenea sa treaca zilnic pe alee...Cateodata se oprea pe banca, cateodata imi atingea tulpina, rostindu-mi numele de alint, pe care tot el mi-l daduse. Vibram de fericire. Cateodata insa era grabit. Trecea pe alee si doar intorcea capul catre mine. Pe mine ma bucura enorm si acest gest neinsemnat al lui...
Intr-o zi s-a oprit, a scos din buzunar un briceag si a scrijelit pe scoarta o inima. Eram sungurul tei cu inima! Radiam...
In alta zi insa, tanarul s-a oprit sub un alt tei, chiar langa mine. L-am strigat, insa strigatul meu era de fapt un fosnet surd al unor frunze in bataia vantului. A scos din nou briceagul si a scrijelit si pe acela o inima. Si in fiecare zi alta inima, pe toti teii de pe acea alee...Nu mai eram teiul cu inima, ci doar unul dintre teii de pe aleea cu inimi.
Frunzele au inceput sa se usuce si sa cada. Venise toamna. Vantul rece imi trecea acum ca un cutit ascutit printre ramurile goale. Durerea o resimteam peste tot, pana la radacina. Simteam cum lacrimile mi se scurg in pamant odata cu apa ce venea din cer.
Tanarul a mai trecut pe acea alee si a mai intors capul spre mine. Uitase insa de inima pe care o scrijelise pe mine. Uitase de zilele insorite, de florile si de umbra mea. Uitase de tot...
A venit iarna si am intrat intr-un fel de amorteala. Lacrimile imi inghetasera pe crengi, gandurile si sentimentele se ascunsera sub zapada. Traiam o stare de bine aparent...Macar nu mai simteam durerea.
Insa aceasta stare de bine a fost intrerupta de primele raze de soare...
Postări
